vineri, 21 septembrie 2012

SUA ia pozitie fata de conflictul China-Japonia

Pe fondul dinamitarii relatiilor diplomatice si economice dintre China si Japonia din cauza deciziei Japoniei de a anexa oficial un grup de insule nelocuite din Estul Marii Chinei, insule disputate de sute de ani, SUA a luat o pozitie oficiala fata de conflict.

Insulele sunt sub control Japonez din 1895, exceptand perioada ocuparii insulei Okinawa de catre SUA intre 1945 si 1972, chiar si la momentul anexarii ele fiind in proprietatea unor investitori privati japonezi, statul nipon nationalizand practic insulele.

Marul discordiei chino-nipone, insulele din Estul Marii Chinei

Kurt Campbell, secretar de stat asistent pentru Asia de Est si Relatii in Pacific a informat subcomisia pentru Afaceri Externe din Senatul american ca in baza tratatului desecuritate si cooperare semnat in 1960 intre SUA si Japonia, SUA sunt datoare sa intervina in favoarea Japoniei pentru solutionarea disputei privind anexarea insulelor.

Dat fiind faptul ca Japonia detine controlul administrativ al insulelor, disputa intra in prevederile articolului 5 al tratatului SUA-Japonia, fiind de datoria SUA sa ajute la solutionarea conflictului pentru a detensiona situatia din zona Asia-Pacific

Articolul 5: "Fiecare parte recunoaste ca un atac armat impotriva oricareia dintre parti pe teritoriile aflate sub administratia Japoniei care ar periclita pacea si securitatea si declara ca va actiona pentru a face fata pericolului comun in conformitate cu prevederile si procesele constitutiei sale."

Presedintele subcomisia pentru Afaceri Externe, senatorul democrat Jim Webb, a atras atentia administratiei Obama ca SUA trebuie sa raspunda cu atentie si fermitate ("carefully and fully") la actiunile Chinei din Estul si Sudul Marii Chinei, zone in care disputele teritoriale s-au intensificat in ultimii ani, mai ales recentele incursiuni ale marinei chineze in apele teritoriale ale insulelor Senkaku, cu respectarea obligatiilor prevazute de tratatul americano-nipon.

Coincidenta sau nu, Leon Panetta, Secretarul Apararii al SUA se afla ieri intr-o vizita de lucru in China, beneficient de extrem de rara ocazie de a urca la bordul unei nave apartinand marinei chineze.

Secretarul Apararii al SUA, Leon Panetta, in vizita in China

Prin implicarea oficiala si activa a SUA in conflictul dintre China si Japonia lucrurile iau o noua turnura, escaladand de la o rivalitate locala in Pacific, la o lupta, deocamdata diplomatica si mediatica, intre doua super puteri militare si economice: SUA si China.

Actiune de intimidare din partea Chinei in apele teritoriale ale insulelor

Desi interventia SUA ar trebui sa fie de natura sa pondereze presiunea Chinei, daca aceasta nu este dispusa sa faca pasul inapoi, situatia se complica periculos de mult. Data fiind situatia din Orientul Mijlociu, nu cred ca SUA doreste un nou punct fierbinte pe harta geostrategica a lumii. Insa situatia poate fi utilizata ca moneda de schimb pentru suportul sau cel putin acordul Chinei privind o interventie militara in Siria si Iran din parte SUA, in schimbul retragerii pretentiilor officiale ale Japoniei fata de insulele in discutie.

Vom vedea.

5 comentarii:

Adriana spunea...

Chiar ma gandeam cand va interveni SUA.... foarte bine fac...

Taraboste spunea...

E un test si pentru China, dar poate totul a fost premeditat pentru a se ajunge la o intelegere cu China in sensul ca Japonia revine asupra deciziei de anexare a insulelor iar China nu se opune atacurilor SUA si Israel in Orientul Mijlociu, in special Siria si Iran.
China si-a afirmat in repetate randuri, alaturi de Rusia, dorinta unei solutii politice si diplomatice in cele doua tari, lucru imposibil insa de transpus in practica.

ion spunea...

se putea?! :))

isabela spunea...

In cazul unui conflict intre China si SUA, trimitem si noi trupe? :-)

Taraboste spunea...

Daca SUA se va implica via NATO, atunci automat vom contribui si noi cu ceva ca membri ai aliantei. Nu obligatoriu trupe.

Trimiteți un comentariu

Parerea ta conteaza