miercuri, 7 noiembrie 2012

La volan (11): siguranta rutiera

Sunt constient de faptul ca "siguranta rutiera" presupune pentru Romania o contradictie in termeni, pentru ca sunt in multe feluri soselele patriei, numai sigure nu. Iar vina este impartita ... Partea leului revine aparatului administrativ al statului care nu reuseste sa asigure un mediu optim si sigur pentru conducerea vehiculelor de orice fel. Dar si noi, participantii la trafic purtam o parte din vina, prin comportamentul si conduita fiecaruia dintre noi atunci cand ne suim la volan sau cand traversam strada. Siguranta rutiera este o problema vitala de interes pentru toti cetatenii Romaniei, pentru ca oricare dintre noi este expus riscurilor pe care le presupune confruntarea cu traficul. Indiferent ca esti pe patru sau pe doua roti, pe role sau pe jos, tanar sau batran, esti afectat de nivelul sigurantei rutiere.


Nu insist prea mult pe componenta administrativa a problemei pentru ca de schimbarea situatiei vor beneficia poate nepotii nostri:
+ Cateva sute de kilometri de autostrada la o tara cu o suprafata de peste 200,000 de kmp (si astia facuti cu greu, cu furtisaguri si matrapaslacuri);
+ Utilizarea unor materiale de proasta calitate la realizarea si repararea drumurilor (dar cine are interesul sa faca o sosea care sa tina 100 de ani; din ce-ar mai trai "oamenii de afaceri"?);
+ Atribuirea lucrarilor pentru realizarea si repararea drumurilor fara respectarea principiilor concurentei;
+ Incapacitatea unei mobilizari pe timp de iarna pentru indepartarea zapezii si a ghetii;
+ Proasta marcare si semnalizare a soselelor;
+ Neaplicara legii in materie de siguranta rutiera (avem legi bune, pacat ca nimeni nu le aplica, daramite sa le respecte) ...
 ... sunt doar cateva dintre problemele de ordin administrativ cu care ne confruntam si care reduc drastic siguranta pe soselele din Romnia, probleme pe care le putem controla prea putin la nivel individual. Ce putem face este sa speram ca cei pe care-i mandatam sa ne reprezinte vor actiona in directia cresterii sigurantei rutiere.

Dar ce putem schimba este comportamentul nostru, al participantilor la trafic, iar un prim pas in aceasta directie este informarea corecta si completa privind riscurile si responsabilitatile pe care ni le asumam cand devenim una dintre rotitele angrenajului numir trafic rutier. Doar prin informare putem combate riscurile soselelor. In ultimul articol privind traficul, am trasat un ghid succint privind modul incare se traverseaza corect zebra atat de catre pietoni, cat si de catre conducatorii auto. Pentru ca foarte multe accidente pe trecerea de pietoni se produc din cauza necunoasterii unor norme de baza si de bun simt. De exemplu, cati dintre pietoni stiu ca un sofer este obligat sa acorde prioritate daca pietonul a pasit pe zebra? Si oare cati dintre soferi mai tin minte acest lucru? Este genul de informare care se impune pentru a putea fi evitate multe tragedii.

Nici la capitolul conduita nu stam pe roze ... Traficul este o jungla, in care fiecare-si impune propriile reguli, asta si pentru ca legile se plica pe sarite. Omul este un "animal" si ca orice animal trebuie "dresat", motiv pentru care exista reguli, norme si legi care sa-l ghideze spre o conduita optima. Daca regulile, normele si legile pot fi incalcate fara a primi un bici pe spate, animalul din noi iese la suprafata si preia controlul. Aproape zilnic vad in trafic exemple in acest sens si poate ca uneori si eu cad prada impulsului de moment, impuls care trebuie tinut in frau pentru a nu degenera in situatii ireversibile.

Participantii la trafic trebuie sa se respecte reciproc, sa inteleaga ca toti avem aceleasi drepturi, dar si obligatii si ca regulile exista nu pentru a fi incalcate, ci pentru a asigura un mediu sigur pentru deplasarile fiecaruia dintre noi.

Sper ca in viitor (nu prea indepartat totusi) aparatul administrativ sa contribuie mai mult la cresterea sigurantei rutiere prin contracararea carentelor pe care le-am semnalat mai sus, insa cea mai rapida si eficienta masura ramane aplicarea cu strictete a legii. Daca Politia Rutiera ar sanctiona drastic si fara "mila" orice abatere in trafic, cu siguranta efectele se vor resimti in cresterea sigurantei si reducerea numarului de accidente rutiere.

O masura interesanta care ar puta fi adoptata in viitor este si introducerea cutiilor negre, dispozitive care monitorizeaza parametri de trafic ai masinii (viteza, franari, accelerari, schimbari de directie), parametri in baza carora se calculeaza un scoring. Firmele de asigurari percep o prima de asigurare mai mica soferilor cu scoring bun si proportional mai mare celor cu scoring prost. Daca asigurarile de tip RCA ar impune instalarea unui astfel de device, soferi ar fi mult mai atenti si mai ponderati in trafic, in special in afara localitatilor. Dar mai e mult pana departe ...

Este interesanta si de apreciat initiativa Michelin care doreste sa constientizeze in randul participantilor la trafic riscurile cu care se confrunta si modalitati de reducere a lor, in special problema alegerii cauciucurilor potrivite pentru fiecare anotimp al anului.

---
Tot din seria "La Volan" - sfaturi si intamplari din trafic:
La volan (1): cu sau fara hands-free?
La volan (2): puterea de a rezista impulsului de moment?
La volan (3): trafic prin ploaie in Bucuresti
La volan (4): trecerea de pietoni
La volan (5): adrenalina pe patru roti
La volan (6): poluare pe patru roti
La volan (7): atentie, femeie in trafic!
La volan (8): manual de cunoastere si utilizare a autovehiculului
La volan (9): cutia neagra, versiune auto
La volan (10): cum traversam corect?
La volan (11): siguranta rutiera

8 comentarii:

silavaracald spunea...

Dragul meu, te asigur că toți pietonii știu că din momentul când au călcat pe zebră, au prioritate. Poate de-asta există și atâția care se plimbă alene pe trecere, de parcă le aparține în întregime și pentru toată ziua.

Taraboste t spunea...

:) N-as fi asa sigur ...

întuneric spunea...

Laudabila initiativa, insa inutila, zic eu. Adica, suna bine pentru toti cei care o citesc in fata monitorului, dar aproape toti aceiasi uita in secunda in care au pasit pe strada sau au urcat la volan.

Cat despre prioritatea acordata pietonului din clipa in care a pasit pe zebra, asa e, nu stiu foarte multi. Nu mai stiu nici macar aia care au platit cu permisul ignoranta lor.

Dar nici pietonii care stau la taclale pe zebra (la un milimetru de trotuar) nu stiu asta.

Taraboste t spunea...

Macar pentru mine, ca-mi reamintesc astfel problemele din trafic si faptul ca depinde si de mine sa le ameliorez, si tot este ceva bun in genul asta de articole :)
Iar daca mai sunt inca 2-3 care-si improspateaza regulile citind randurile mele, cu atat mai bine :D

tractari auto arad spunea...

Bai... ce advertorial ai trasss!!! :))

Taraboste t spunea...

Reflecta realitata soselelor patriei ... si a colegilor de trafic.

vienela spunea...

Dupa cateva incidente avute in trafic, m-am autoeducat si acum prefer sa ii las pe altii sa se creada viteji. :))

Taraboste t spunea...

Pana la urma este important sa te-ntinzi cat iti e plapuma si marea problema este ca la volan este foarte usor sa te trezesti cu picioarele pe-afara ...
Eu nu pot sa spun ca sunt un sofer foarte linistit in trafic, dar fac efroturi sa ma controlesz si in general reusesc :D

Trimiteți un comentariu

Parerea ta conteaza