O casa ca-n povesti care-ar putea deveni realitate

M-am nascut si am crescut la tara, avand parte de toate bucuriile pe care le ofera o astfel de copilarie, indragind natura si libertatea de miscare. Dupa terminarea liceului am fost nevoit sa vin in Bucuresti, pentru facultate, iar apoi am fost prins de valtoarea orasului, care m-a adoptat si cu care m-am contopit, pierzandu-ma in imensitatea sa. Asa se face ca de mai bine de 16 ani sunt bucurestean si in curand voi avea mai multi ani din viata petrecuti in tumultul capitalei decat in oraselul in care am crescut.

Casa, dulce casa ...

In ultimii ani am inceput sa tanjesc dupa viata curata si linistita de care ai parte la tara, cu minusurile dar mai ales plusurile ei, asta si pentru ca-mi doresc ca prichindeii mei sa aibe parte de-o copilarie in care sa se bucure de frumusetea naturii, nu de betoane si asfalt incins, de poluare si aglomeratie, de zgomot si limbaj infect.

Si acum, pentru prima data in acesti 16 ani, s-a intrezarit speranta reala ca acest lucru ar putea fi posibil, ca am putea evada din Bucuresti pentru o viata boema, la tara. Am inceput sa visez cu ochii deschisi la fiecare pas, la fiecare caramida, la fiecare stalp, la fiecare pomisor a ceea ce va fi o casa de vis ...

Nu-mi doresc un mastodont si nici nu cred ca ne-am permitem ... O casa de 120 mp, ridicata din caramida, cu o curte de 1000 mp ar fi mai mult decat suficient si ar insemna un vis devenit realitate. Mi-ar placea sa ornez un perete lateral cu piatra decorativa pentru a amenaja un colt retras cu o banca din piatra si un lampadar, sub umbra a doi copaci.

As amenaja o gradina strajuita de doua randuri de salcii si infrumusetata cu straturi de flori si o alee din pasi de piatra japonezi care sa serpuiasca printre cativa bolovani decorativi, pana la o cismea din spatele gradinii, langa un foisorul ornat cu iedera si alte plante agatatoare.

Ce placut ar trece timpul intr-o astfel de gradina acum, toamna, cand frunzele devin ruginii si formeaza in timp un covor fosnitor. La fel de placut cum ar trece in orice zi a anului, cu mai putin stres, muuult mai putina poluare si zgomot. Viata ar deveni o poezie :)

Sper sa nu ma ia valul si sa reusim cat de curand sa facem acest pas.