luni, 29 octombrie 2012

Iconografia si fenomenele OZN

Este surprinzator faptul ca in unele reprezentari inconografice sau religioase ale principalelor scene bibilice, precum botezul Mantuitorului sau crucificarea, artistii secolelor trecute au inclus elemente care ne duc cu gandul la fenomenul OZN/UFO. Este cu atat mai surprinzator aces lucru daca ne gandim la vechimea respectivelor opere, realizate cu sute de ani inaintea epocii moderne in care a inceput mediatizarea fenomenului OZN.
Va supun atentiei mai jos doar trei dintre aceste reprezentari, pe care le consider relevante si care ridica mari semne de intrebare privind sursa informatiilor care i-au determinat pe artisti sa ilustreze astfel scenele religioase si motivul care i-a determinat sa o faca, avand in vedere ca reprezentarile lor ies din standardele religioase.

Scena crucificarii Mantuitorului
Acesta scena a fost pictata in anul 1350 pe unul din peretii Manastirii Visoki Decani din Kosovo, Iugoslavia si surprinde doua obiecte zburatoare si pilotii acestora care survoleaza locul in care se petrece scena crucificarii Maintuitorului Isus Cristos. Oare ce sursa de inspiratieau avut artistii care au decorat manastirea acum aproape 700 de ani?

1350, scena crucificarii Mantuitorului, Manastirii Visoki Decani - Kosovo, Iugoslavia


Tabloul “Botezul lui Hristos”
Pictorul Aert De Gelder a realizat acest tablou in 1710, surprinzand momentul botezului lui Isus Hristos. In mod inexplicabil, artistul a pictat in acest cadru iconografic un element care aduce izbitor cu un OZN clasic. Ce l-a determinat sa includa acesta reprezentare a prezentei Divine?

1710, tabloul “Botezul lui Hristos”Aert De Gelde

Tabloul “Madonna si Sfantul Giovannino”
Este o picture reprezentand-o pe Fecioara Maria, cu autor necunoscut, datata in secolul XV, pictura care surprinde in partea din dreapta sus o aparitie de tip OZN observata de catre un personaj care scruteaza cerul.
Sec. XV, tabloul “Madonna si Sfantul Giovannino”

De unde abundenta fenomenelor UFO/OZN in iconografie?

Cele prezentate mai sus sunt doar cateva dintre dovezile care indica o trasabilitate intre tot ceea ce inseamna legendele, miturile si religia ultimelor mii de ani si realitatile care au stat la baza nasterii lor, anume vizitarea Terrei de catre civilizatii extraterestre inca din timpuri imemoriale. Zeii si creaturile legendelor si miturilor noastre, nu sunt altceva decat manifestari ale prezentei fintelor extraterestre.
Sursa: Descopera.ro

8 comentarii:

amiralul spunea...

deci daca nu ai vazut serialul Ancient Aliens ai trait degeaba :)) e serial pe Vplay. Ti-l recomand daca nu l-ai vazut si daca doresti sa il vezi.

DoarBaiaMare spunea...

Interesanta pozele..Nu observasem pana acuma...

Taraboste spunea...

Merci ... cred c-am vazut mai demult ceva. O sa-l caut sa-mi reimprospatez memoria.

Taraboste spunea...

Da ... imaginile astea vin in completarea teoriei paleoastronauticii. Sunt multe lucruri care in mod inexplicabil pentru mine sunt neglijate de comunitatea stiintifica si pentru care nu se da o explicatie pertinenta.

amiralul spunea...

stii de unde toata aceasta "conspiratie" a ozn-urilor antice? pentru ca absolut in toate religiile si absolut in toate civilizatiile zeii vin intotdeauna din cer si se coboara cu fum si foc. mereu sunt infatisati calare pe ceva sau in sfere de foc.

zeii antici sunt defapt ozn-uri care la vremea respectiva asa puteau fii interpretate. rudimentar. in urma cu mii de ani cine putea sa zboare inafara de pasari? auromat cine zbura era zeu :)

Taraboste spunea...

Cum ar reactiona indigenii din diverse colturi izolate ale planeti la vederea unui elicoper sa spunem ... ce explicatii ar putea gasi ...?
Extrapoland, un impact asemanator ar avea pentru omenire si oficialziarea existentei civilizatiilor extraterestre.

amiralul spunea...

stii, cica umbla zvonuri de ce extraterestrii nu ar interactiona cu noi. cum ar fi o civilizatie cu 2 milioane de ani inaintea noastra? cine i-ar putea intelege?

ar fi un zvon cica ei se feresc de interactiune pentru ca s-ar da peste cap axa timpului prin acea "intalnire". timpul nostru s-ar deforma precum o bucata de plastic aruncata in flacari.

cat despre ozn-uri lumea incearca sa le construiasca cu motoare. nu cred ca au motoare si nici masa. e ceva muuult peste cei 2000 de ani de civilizatie a pamantului.

Taraboste spunea...

Vom trai si poate vom vedea :)

Trimiteți un comentariu

Parerea ta conteaza